Cine a dosit adevărul despre crimele Revoluţiei din 1989?

Un sfert de secol s-au chinuit autorităţile române să ascundă sute de asasinate din decembrie 1989 şi pe autorii lor. De data aceasta le-a ieşit jocul. Dosarul „Revoluţiei” a fost clasat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe motiv de prescripţie, în condiţiile în care Uniunea Europeana a semnalat deseori modul în care unii procurori români tergiversează cercetările în dosare urmărind prescripţia.

Astfel, vineri 23 octombrie 2015, conducerea PICCJ a dus la bun sfârşit operaţiunea de muşamalizare a dosarului Revoluţiei şi protejarea criminalilor. Vă reamintim că, în mare parte, crimele Revoluţiei au rămas cu autori necunoscuţi. Multe întrebări au rămas fără răspuns, procurorii neavând acces la rapoartele secrete ale securităţii, sereiului sau ale armatei. Mai mult, de 25 de ani, cei care s-au aflat la cârma ţării au muşamalizat dosarele Revoluţiei, ascunzând dovezile şi intimidând martorii. Cum au procedat?

Cel mai bun exemplu de obstrucţionare a justiţiei în dosarul Revoluţiei vine de la Ministerul Apărării Naţionale. La mai bine de şapte ani de la reprimarea sângeroasă a revoltelor populare din Bucureşti şi Timişoara, prin ordinul circular secret nr. 522/19.11.1997, generalul Constantin Degeratu, în calitate de şef al Statului Major General al Armatei şi secretar de stat, suspenda temporar dreptul tuturor angajaţilor din subordinea SMG, militari sau civili, de a furniza presei informaţii cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Orice persoană care dorea să depună mărturie sau era chemată să depună mărturie şi făcea parte din organigrama Ministerului Apărării Naţionale trebuia să ceară aprobarea ministrului. Aşadar, politrucul din fruntea MApN decidea cine depune sau nu mărturie despre crimele comise la revoluţie. Documentul clasificat ca secret de serviciu crea astfel premizele unor mărturii mincinoase prin implicarea nestingherită a conducerii Armatei în actul de justiţie. Ordinul 522 a fost dat publicităţii târziu, din motive de secretizare abuzivă şi dovedeşte că, în timp ce procurorii se chinuiau să scoată la iveală infractorii şi crimele Revoluţiei, Armata, la cel mai înalt nivel, ascundea dovezile şi împiedica martorii să depună mărturie.

De abia în anul 2010, un cotidian local a publicat în facsimil documentul compromiţător emis în timpul domniei CDR şi semnat de generalul Degeratu. Ordinul circular 522 dovedeşte faptul că în timp ce procurorii se chinuiau să scoată la iveală crimele Revoluţiei şi infractorii care au tras în populaţie, Armata, la cel mai înalt nivel, ascundea dovezile şi făcea totul pentru a intimida sau împiedica martorii cei mai importanţi (militarii participanţi la faţa locului) să depună mărturie. Când se întâmpla acest lucru? Tocmai sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, considerată cel mai democratic regim după 1989. “Analistul militar” Constantin Degeratu a ocupat nenumărate funcţii importante în stat de-a lungul timpului în ciuda problemelor sale la dosar, în ultimul an fiind nelipsit de pe micul ecran în calitate de specialist pe probleme de securitate naţională.

După cum se poate observa în răspunsul MApN, chiar şi după două decenii, Ministerul Apărării Naţionale îi proteja pe cei care au ascuns adevărul despre crimele din decembrie ’89. Exceptarea documentului emis în 1997 de la accesul liber al cetăţenilor chiar şi 13 ani mai târziu dovedeşte caracterul definitiv (nu temporar) al ordinului cu pricina. Ce ascunde tăcerea militarilor cu căluşul în gură? Puteţi vedea în documentul alăturat emis în data de 22 februarie 1990 de Serviciul de Informaţii al Armatei.

22 iunie 2010

Domnului Ovidiu Ohanesian

– Gorjeanul –

Referitor la solicitarea dumneavoastră de informaţii, vă comunicăm următoarele:

Ocircular 522,19.11.1997, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor conform art. 12 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 544/2001.

Biroul de presă